Compania germană Mercedes Benz este furnizor de motoare, germanii fiind de asemenea și acționari la McLaren Group, compania mamă a echipei, cu 40% din acțiuni, restul fiind împărțite în mod egal de Ron Dennis și Mansour Ojjeh.
În 1963 Bruce McLaren, pe atunci pilot de Formula 1 la Cooper, înființează Bruce McLaren Motor Racing pentru a putea participa în Formula Tasman - un campionat organizat în Australia și Noua Zeelandă în pauza de iarnă din Formula 1 după ce a fost refuzat de Cooper. Trei ani mai târziu noua echipă își face debutul în Campionatul Mondial de Formula 1 în Marele Premiu al Principatului Monaco, astfel ca Bruce McLaren devenea primul pilot care a concurat în Formula 1 cu un motor Ford, deși era vorba despre un propulsor de 4,2 litri folosit în cursele de peste ocean, implicarea americanilor fiind astfel neoficială.
Motorul Ford fiind foarte greoi, a fost înlocuit imediat cu un al propulsor, Serenissima, care deși avea mult mai puțină putere decât motoarele Repco care dominau în acea perioadă, era cel puțin mai fiabil. Cu un astfel de motor McLaren a reușit să câștige primul punct, după ce a terminat pe locul al șaselea în Marea Britanie, a treia cursă a noii echipe.
Probleme cu motoarele au continuat și în 1967 când după o scurtă aventură alături de BRM, McLaren a semnat un acord oficial cu Ford prin care cumpăra motoarele Ford Cosworth DFV 3.0 V8 care avea să domine perioada următoare din Formula 1.
În paralel cu activitatea în Formula 1, McLaren construia și mașini cu care a participat în campionatul CanAm, o intrecere unde se foloseau prototipuri. Încă din primul an de prezență McLaren a început să domine acel campionat.
Bruce
McLaren's personal road car
1969
McLaren M14 1970
La începutul acestei perioade Bruce McLaren, ocupat fiind cu cursele din Formula 1 și CanAm, încetează să se mai ocupe de partea organizatorică a echipei, aceasta căzând de-acum integral pe umerii lui Teddy Mayer, partenerul lui Bruce McLaren încă din 1963.
În 1971 McLaren s-a întors la Indianapolis, acolo unde Peter Revson a obținut pole position-ul, iar la final a urcat pe a doua treaptă a podiumului de premiere. Un an mai târziu Mark Donohue a reușt să câștige cursa de cinci sute de mile, dar la bordul unei mașini McLaren înscrise în competiție de echipa Penske.
În 1972 Denny Hulme, care decisese să rămână la McLaren și după moartea lui Bruce McLaren a adus echipei prima victorie după trei ani, câștigând în Marele Premiu al Africii de Sud. O altă victorie a urmat semnată de Hulme a urmat în Marele Premiu al Suediei din 1973, an în care Peter Revson a câștigat în Marea Britanie și Canada, McLaren terminând sezonul pe locul al treilea la constructori, revenind astfel la vârful Formulei 1. În acel an Johnny Rutherford a plecat din pole position la Indianapolis.
La începutul sezonului 1974 Teddy Mayer a semnat un acord de sponsorizare cu fabricantul de tutun Philip Morris, McLaren urmând să promoveze marca Marlboro, aceasta înlocuind vechiul sponsor, Yardley. Totuși Yardley a decis să sponsorizeze o a treia mașină McLaren.
Tot în 1974 McLaren a reușit să câștige pentru prima dată la Indianapolis cu echipa de uzină, victoria fiind semnată de Johnny Rutherford.
În 1975 McLaren nu a putut face față echipei Scuderia Ferrari, totuși Emerson Fittipaldi a fost vicecampion mondial, dar în 1976 James Hunt, cel care îl înlocuise pe Emerson Fittipaldi, a câștigat un nesperat titlu mondial la piloți, profitând din plin de accidentul lui Niki Lauda. Titlul lui Hunt din Formula 1 a fost dublat de a doua victorie la Indianapolis cu echipa de uzină, același Johnny Rutherford reușind să se impună.
În 1977 James Hunt a mai reușit trei victorii, în Marea Britanie, SUA Est și Japonia, acestea fiind ultimele semnate de McLaren în acea decadă. După acel sezon capul de afiș a fost mai degrabă ținut de scandalurile dintre Teddy Mayer și Marlboro decât de performanțele echipei, scandal care avea să se termine cu plecarea primului de la echipă.
În 1980 Teddy Mayer a fost amenințat de Marlboro că dacă nu vinde echipa și pleacă atunci contractul de sponsorizare se rupe. Americanii nu erau deloc mulțumiți cu stilul managerial al lui Mayer, impunându-i acestuia performanțele slabe din perioada 1977 - 1980.
Neavând altă soluție, fără suportul Marlboro McLaren ar fi devenit o echipă de pluton, Teddy Mayer vinde echipa lui Ron Dennis, un partener de afaceri al Marlboro din Formula 2, și pleacă din Formula 1, astfel ca 1980 a fost un nou început pentru McLaren. Mai întâi a fost cooptat în echipă John Barnard, un tânăr și talentat inginer, pe postul de director tehnic, acesta având să revoluționeze lumea Formulei 1 în momentul în care a construit primul șasiu din kevlar și materiale compozite. Acesta nu era doar mult mai ușor, dar era și mult mai sigur. Ulterior ideea a fost preluată de toate echipele și se folosește și astăzi.
Din momentul preluării echipei de către Ron Dennis s-a schimbat si indicativul mașinilor McLaren. Dacă până atunci ele purtau indicativul M urmat de un număr, Ron Dennis a adus cu sine acrononimul MP4 care înseamnă "Marlboro Project 4", adică numele oficial al fostei echipe a lui Dennis din Formula 2. Acest acronim se folosește și astăzi, dar în momentul în care Marlboro a încetat să mai sponsorizeze echipa MP4 a devenit "McLaren Project 4"
Anii '80 au fost perioada cea mai de succes din istoria echipei care a câștigat în acea decadă nouă din cele douăzeci de titluri mondiale posibile.
În ciuda cooptării lui Niki Lauda în 1982, McLaren a avut parte din prima parte a anilor '80 de evoluții mediocre, aceastea fiind datorate în primul rând motorului care era aspirat și nu mai făcea față rivalilor cu motoare turbo. Situația s-a schimbat în 1983 când McLaren a semnat un acord cu compania TAG, Mansour Ojjeh fiind cooptat în structura acționariatului. TAG a finanțat construcția unui motor turbo produs de germanii de la Porsche.
Alain Prost a câștigat și campionatul piloților în 1986, dar în acel an Williams Honda a fost cea mai bună echipă, doar ghinioanele lui Nigel Mansell făcându-l pe britanic să piardă titlul mondial.
După ce TAG Porsche a pierdut supremația în Formula 1 în detrimentul Honda, McLaren a început să își caute un alt partener ca și furnizor de motoare și l-a găsit tocmai în Honda, după ce a profitat de problemele apărute între motoriștii japonezi și Williams.
Alături de Honda, McLaren a dominat categoric campionatul din 1988 când a reușit să câștige cincisprezece din cele șaisprezece curse ale sezonului, la finalul anului Ayrton Senna, adus între timp de la Lotus, câștigând primul titlu mondial, după o luptă palpitantă cu Alain Prost. Francezul s-a revanșat în 1989 când și-a trecut în cont al treilea său titlu mondial.
Decada a început foarte bine pentru McLaren care a reușit alte două duble victorii în 1990 și 1991, devenind astfel prima echipă din Formula 1 care a reușit să câștige campionatele piloților și constructorilor timp de patru ani la rând. De la McLaren plecase Alain Prost, astfel că titlurile mondiale în întrecerea piloților i-au revenit lui Ayrton Senna.
În 1992 McLaren nu a contat deloc în bătălia pentru titlul mondial, iar la finalul anului relația cu Honda se încheia, japonezii preferând să se retragă din Formula 1. McLaren încheie astfel un acord cu Ford dar numai după ce a încercat, fără succes, să pună mâna pe motorul Renault cu care Williams a dominat sezonul 1992.
După un singur an McLaren rupe alianța cu Ford, preferând să încheie un altul, cu francezii de la Peugeot. Aceștia din urmă nu au reușit însă transpună în Formula 1 experiența din raliuri și cursele de anduranță, astfel ca sezonul a fost unul foarte slab pentru McLaren, încheidu-se fără nici o victorie.
Conștient că Peugeot nu poate construi un motor competitiv, Ron Dennis încheie o alianță cu Mercedes Benz, care este si astăzi partenerul echipei McLaren, între timp devenind chiar si acționar.
Până în 2002 Mercedes Benz nu a construit motoarele folosite de McLaren. Acestea erau construite efectiv de către o companie britanică, Ilmor, de unde Mercedes Benz le cumpăra, pentru a le acorda mai departe cu titlu gratuit la McLaren, nu înainte însă de a-și pune numele pe ele. În 2002 însă Mercedes Benz a cumpărat Ilmor astfel că motoarele au devenit de producție proprie.
În 1997 Ron Dennis a făcut o mișcare deosebit de inteligentă și la cooptat în echipa managerială pe Adrian Newey pe care l-a numit director tehnic. Înainte de a lucra pentru McLaren, Newey fusese designer șef la Williams fiind principalul artizan al dominării acestei echipe în perioada 1992 - 1997.
La finalul sezonului 1997 McLaren a pus punct final în contractul de sponsorizare cu Marlboro. Acesta fusese pe rol încă din 1974, fiind astfel cel mai lung contract de sponsorizare încheiat vreodată de o echipă de Formula 1.
Prima mașină construită de Newey la McLaren a readus ambele titluri mondiale la finele sezonului 1998, campionatul piloților fiind câștigat de Mika Hakkinen. Deși s-a duelat cu Scuderia Ferrari pe tot parcursul sezonului, McLaren a fost tot timpul la conducere.
Mika Hakkinen a repetat isprava din 1998 și în 1999 când și-a trecut în cont al doilea său titlu mondial, dar în acel an McLaren a pierdut titlul la constructori.
În 2001 a fost rândul lui David Coulthard să își încerce norocul la titlul mondial, dar opoziția a fost prea puternică în acel an. A urmat apoi un sezon în 2002 în care nici o echipă nu a putut rivaliza cu Ferrari, dar în 2003 McLaren a revenit în lupta pentru titlul suprem al piloților. Debutul anului a fost foarte bun, David Coulthard câștigând în Australia, iar Kimi Räikkönen, cel care a fost adus la McLaren în locul lui Mika Hakkinen, în Malaezia, propulsând McLaren în postura de prima candidată la titlul mondial. Revenirea lui Michael Schumacher și Ferrari a fost însă puternică. Totuși, beneficiind de schimbarea sistemului de punctaj și având parte de o evoluție constantă chiar dacă nu a mai câștigat curse, Kimi Räikkönen a rămas mereu în plasa lui Michael Schumacher, fiind invins de acesta abia în ultima cursă. Kimi Räikkönen a devenit atunci vicecampion mondial al piloților, McLaren terminând pe locul trei în campionatul constructorilor.
A urmat un nou sezon slab în 2004, dar și o revenire puternică în 2005 când același Kimi Räikkönen, acum secondat de Juan Pablo Montoya, s-a duelat pentru titlul mondial până înspre finalul sezonului. Numeroasele probleme tehnice, mai ales la nivelul motorului au dus până la urmă la pierderea sa. McLaren nu a reușit să se impună nici măcar la constructori, deși a câștigat mai multe curse decât campionii de la Renault F1.
2006 a fost un alt sezon foarte slab pentru McLaren, fiind primul din 1996 încoace în care nu s-a câștigat nici o cursă. La finalul sezonului Kimi Räikkönen a plecat de la echipă, fiind înlocuit cu Fernando Alonso, campionul ultimelor două sezoane în Formula 1.
Palmares în Formula 1
Sezon | Piloti | Sasiu | Motor | Puncte | Loc |
---|---|---|---|---|---|
2010 | Lewis Hamilton (19 curse) Jenson Button (19 curse) | McLaren MP4-25 | Mercedes FO 108X | 454 | 2 |
2009 | Lewis Hamilton (17 curse) Heikki Kovalainen (17 curse) | McLaren MP4-24 | Mercedes FO 108W | 71 | 3 |
2008 | Lewis Hamilton (18 curse) Heikki Kovalainen (18 curse) | McLaren MP4-23 | Mercedes-Benz | 151 | 2 |
2007 | Fernando Alonso (17 curse) Lewis Hamilton (17 curse) | McLaren MP4-22 | Mercedes-Benz FO 108T | 0 | 11 |
2006 | Kimi Räikkönen (18 curse)
Juan Pablo Montoya (10 curse) Pedro de la Rosa (8 curse) |
McLaren MP4-21 | Mercedes-Benz FO 108S V8 | 110 | 3 |
2005 | Kimi Räikkönen (19 curse)
Juan Pablo Montoya (17 curse) Pedro de la Rosa (1 cursă) Alexander Wurz (1 cursă) |
McLaren MP4-20 | Mercedes-Benz FO V10 | 182 | 2 |
2004 | Kimi Räikkönen (18 curse) David Coulthard (18 curse) | McLaren MP4/19 | Mercedes-Benz FO V10 | 69 | 5 |
2003 | Kimi Räikkönen (16 curse) David Coulthard (16 curse) | McLaren MP4/17D | Mercedes-Benz F0110 V10 | 142 | 3 |
2002 | David Coulthard (17 curse) Kimi Räikkönen (17 curse) | McLaren MP4/16 | Mercedes-Benz F0110M V10 | 65 | 3 |
2001 | David Coulthard (17 curse) Mika Hakkinen (17 curse) | McLaren MP4/15 | Mercedes-Benz F0110K V10 | 102 | 2 |
2000 | Mika Hakkinen (17 curse) David Coulthard (17 curse) | McLaren MP4/15 | Mercedes-Benz F0110J V10 | 152 | 2 |
1999 | Mika Hakkinen (16 curse) David Coulthard (16 curse) | McLaren MP4/14 | Mercedes-Benz 3.0 V10 | 124 | 2 |
1998 | Mika Hakkinen (16 curse) David Coulthard (16 curse) | McLaren MP4/13 | Mercedes-Benz 3.0 V10 | 156 | 1 |
1997 | David Coulthard (17 curse) Mika Hakkinen (17 curse) | McLaren MP4/12 | Mercedes-Benz 3.0 V10 | 63 | 4 |
1996 | David Coulthard (16 curse) Mika Hakkinen (16 curse) | McLaren MP4/11 | Mercedes-Benz 3.0 V10 | 68 | 4 |
1995 | Mika Hakkinen (15 curse)
Mark Blundell (15 curse) Nigel Mansell (2 curse) Jan Magnussen (1 cursă) |
McLaren MP4/10 | Mercedes-Benz 3.0 V10 | 30 | 4 |
1994 | Mika Hakkinen (15 curse)
Martin Brundle (16 curse) Philippe Alliot (1 cursă) |
McLaren MP4/9 | Peugeot 3.5 V10 | 42 | 4 |
1993 | Ayrton Senna (16 curse)
Michael Andretti (13 curse) Mika Hakkinen (3 curse) |
McLaren MP4/8 | Ford HB 3.5 V8 | 84 | 2 |
1992 | Ayrton Senna (16 curse) Gerhard Berger (16 curse) | McLaren MP4/7 | Honda 3.5 V12 | 99 | 2 |
1991 | Ayrton Senna (16 curse) Gerhard Berger (16 curse) | McLaren MP4/6 | Honda 3.5 V12 | 139 | 1 |
1990 | Ayrton Senna (16 curse) Gerhard Berger (16 curse) | McLaren MP4/5B | Honda 3.5 V10 | 121 | 1 |
1989 | Alain Prost (16 curse) Ayrton Senna (16 curse) | McLaren MP4/5B | Honda 3.5 V10 | 141 | 1 |
1988 | Ayrton Senna (16 curse) Alain Prost (16 curse) | McLaren MP4/4 | Honda 1.5 V6 Turbo | 199 | 1 |
1987 | Alain Prost (16 curse) Stefan Johansson (16 curse) | McLaren MP4/3 | TAG Porsche 1.5 V6 Turbo | 76 | 2 |
1986 | Alain Prost (16 curse) Keke Rosberg (16 curse) | McLaren MP4/2C | TAG Porsche 1.5 V6 Turbo | 96 | 2 |
1985 | Alain Prost (16 curse)
Niki Lauda (15 curse) John Watson (1 cursă) |
McLaren MP4/2B | TAG Porsche 1.5 V6 Turbo | 90 | 1 |
1984 | Niki Lauda (16 curse) Alain Prost (16 curse) | McLaren MP4/2 | TAG Porsche 1.5 V6 Turbo | 143,5 | 1 |
1983 | John Watson (14 curse) Niki Lauda (14 curse) | McLaren MP4/1C | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 34 | 5 |
1982 | John Watson (15 curse) Niki Lauda (15 curse) | McLaren MP4/1B | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 69 | 2 |
1981 | John Watson (15 curse) Andrea de Cesaris (14 curse) | McLaren M29C | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 28 | 6 |
1980 | John Watson (13 curse) Alain Prost (12 curse) | McLaren M29B | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 11 | 8 |
1979 | John Watson (15 curse) Patrick Tambay (13 curse) | McLaren M28 | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 15 | 7 |
1978 | James Hunt (16 curse)
Patrick Tambay (15 curse) Bruno Giacomelli (5 curse) Piloți Privați Brett Lunger (9 curse) Nelson Piquet (3 curse) Emilio de Villota (1 cursă) Tony Trimmer (1 cursă) |
McLaren M26 McLaren M23 |
Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 16 | 8 |
1977 | James Hunt (17 curse)
Jochen Mass (17 curse) Gilles Villeneuve (1 cursă) Bruno Giacomelli (1 cursă) Piloți Privați Brett Lunger (9 curse) Emilio de Villota (7 curse) |
McLaren M23 | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 65 | 3 |
1976 | James Hunt (16 curse) Jochen Mass (16 curse) | McLaren M23 | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 87 | 2 |
1975 | Emerson Fittipaldi (14 curse)
Jochen Mass (14 curse) Dave Charlton (1 cursă) |
McLaren M23 | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 65 | 3 |
1974 | Emerson Fittipaldi (15 curse)
Denny Hulme (15 curse) Mike Hailwood (11 curse) David Hobbs (2 curse) Jochen Mass (2 curse) Pilot Privat Dave Charlton (1 cursă) |
McLaren M23 | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 8 | 1 |
1973 | Peter Revson (14 curse)
Denny Hulme (15 curse) Jody Scheckter (5 curse) Jacky Ickx (1 cursă) |
McLaren M23 | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 68 | 3 |
1972 | Denny Hulme (12 curse)
Peter Revson (19 curse) Brian Redman (3 curse) Jody Scheckter (1 cursă) |
McLaren M19A | Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 64 | 3 |
1971 | Denny Hulme (10 curse)
Peter Gethin (7 curse) Jackie Oliver (3 curse) Piloți Privați Jo Bonnier (4 curse) Mark Donohue (1 cursă) David Hobbs (1 cursă) |
McLaren M19A McLaren M14A McLaren M7C |
Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 13 | 6 |
1970 | Denny Hulme (11 curse)
Andrea de Adamich (6 curse) Peter Gethin (7 curse) Bruce McLaren (3 curse) Dan Gurney (3 curse) Nanni Galli (1 cursă) Piloți Privați John Surtess (4 curse) Jo Bonnier (1 cursă) Mark Donohue (1 cursă) David Hobbs (1 cursă) |
McLaren M7D McLaren M14D McLaren M7C McLaren 14A |
Ford Cosworth DFV 3.0 V8 Alfa Romeo 3.0 V8 | 36 | 5 |
1969 | Bruce McLaren (11 curse)
Denny Hulme (11 curse) Vic Elford (4 curse) Derek Bell (1 cursă) Basil van Rooyen (1 cursă) |
McLaren M9A McLaren M7C |
Ford Cosworth DFV 3.0 V8 | 64 | 3 |
1968 | Denny Hulme (12 curse)
Bruce McLaren (11 curse) Piloți Privați Jo Bonnier (6 curse) Dan Gurney (3 curse) |
McLaren M5A McLaren M7A |
Ford Cosworth DFV 3.0 V8 BRM 3.0 V12 | 49 | 2 |
1967 | Bruce McLaren (6 curse) | McLaren M5A | BRM 3.0 V12 | 3 | 8 |
1966 | Bruce McLaren (4 curse) | McLaren M2B | BRM 3.0 V12 Serenissima 3.0 V8 Ford Indy 3.0 V8 |
2 | 9 |
McLaren F1 1993-1996
McLaren Mercedes-Benz SLR
McLaren Mercedes-Benz Stirling Moss
McLaren MP4-12C 2011
McLaren MP4-12C 2012
McLaren MP4-12C by Fab Design 2012
McLaren a lansat noul 12C Spider, un roadster ultra-performant cu 625 CP
McLaren Automotive a anunţat astăzi lansarea celui de-al doilea model din familia MP4-12C: noul 12C Spider cu hard top retractabil, ce poate fi acţionat până la 30 km/h. Modelul este disponibil pentru comenzi la toţi cei 38 de dealeri McLaren din 22 ţări.
McLaren a prezentat astăzi noul model MP4-12C Spider. Cu o greutate scăzută, motorul ultra-performant ce dezvoltă 625 CP, acoperişul său unic de top hard-top şi şasiul din carbon „MonoCell” identic cu modelul MP4-12C, noul MP4-12C Spider este o maşină decapotabilă luxosă şi sportivă, ce oferă clienţilor o combinaţie unică de performanţe spectaculoase şi utilitate remarcabilă.
„În timp ce 12C este esenţa tehnologică a maşinii de curse, 12C Spider încorporează încă o dimensiuni. Clienţii noului 12C Spider vor iubi oportunitatea de a coborî acoperişul şi de a asculta sunetul motorului V8 twin-turbo la turaţie maximă. Este cu siguranţă o experienţă euforică”, a declarat Antony Sheriff, directorul McLaren Automotive. „12C Spider oferă toate caracteristicile unui roadster ultra-performant dar se trasformă într-o bestie de circuit printr-o singură mişcare. Abia aştept să o văd pe şosele şi pe circuite mai târziu în acest an”.
McLaren MP4-12C Spider are acelaşi motor V8 twin-turbo de 3,8 litri, care recent a fost optimizat pentru a produce 625 CP ca şi versiunea coupe 2012, alături de transmisia cu dublu ambreiaj şi 7 trepte. Astfel, versiunea 12C Spider accelerează de la 0-100 km/h în 3,1 secunde (+0,0 sec), de la 0-161 km/h în 6,1 secunde (+0,1 sec faţă de Coupe), 0-200 km/h în 9,9 sec (+0,2 sec faţă de Coupe) iar viteza maximă este de 329 km/h (333 km/h în versiunea Coupe).
Noul McLaren MP4-12C Spider este acum disponibil pentru comenzi la toţi dealerii mărcii britanice din toată lumea. Primele livrări sunt aşteptate în luna noiembrie,2012.
McLaren a dezvaluit oficial noul P1
Britanicii sunt gata sa faca Ferrari si Lamborghini uitate! Intr-un an
iese pe sosea inlocuitorul F1, masina care isi propune sa fie pur si
simplu cea mai buna din istorie!
McLaren a dezvaluit oficial noul P1,
inlocuitorul istoricului model F1. Britanicii au ambitii mari cu
aceasta masina si o prezinta drept cea mai buna posibila.
"McLaren P1
e rezultatul unei mosteniri de 50 de ani in care am construit masini de
pista si de sosea. Acum 20 de ani am reinventat performantele unui
supercar cu modelul F1, acum P1 va face la fel.", a declarat presedinte
executiv McLaren, Ron Dennis.
Cei
de la McLaren nu vor inca sa dezvaluie ce se ascunde sub capota
masinii, dar acestia ne asigura ca noul P1 va fi "cea mai buna masina de
sosea si pista din lume".
Legenda Mclaren F1 a ridicat placa destul de sus! Cu toate că F1 este o mașină concepută acum 20 de ani, aceasta a bătut recordul mașinilor de serie ajungând la viteza de 391 km/h.
Amintim că McLaren F1 care a început să fie vândut în 1993. Atunci costa 500 mii de lire sterline. Automobilul era propulsat de un motor BMW V12 de 618 cp ce avea piese din aur pentru reflectarea căldurii și atingea 100 km/h în doar 3,2 sec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu